În această seară, la Schitul Ciobănoaia, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, una dintre cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe, prin care credincioșii au cerut de la Dumnezeu vindecare sufletească și trupească, iertare, întărire și pace.

Sfântul Maslu este, înainte de toate, Taina iubirii milostive a lui Dumnezeu față de omul aflat în suferință. Este întâlnirea dintre slăbiciunea omenească și puterea harului dumnezeiesc, dintre rana noastră și Doctorul sufletelor și al trupurilor, dintre lacrimă și nădejde.

În Sfânta Scriptură citim cuvântul Sfântului Apostol Iacov:

„Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica, iar de va fi făcut păcate, se vor ierta lui.” (Iacov 5, 14–15)

În aceste cuvinte se află temelia Tainei Sfântului Maslu. Biserica nu îl lasă pe om singur în suferința lui. Atunci când puterile slăbesc, când trupul este încercat de boală, când sufletul este apăsat de teamă, neliniște, tristețe sau de povara păcatelor, Biserica se adună în rugăciune și Îl cheamă pe Hristos.

Hristos – Doctorul sufletelor și al trupurilor

În timpul vieții Sale pământești, Mântuitorul Iisus Hristos S-a apropiat neîncetat de cei bolnavi, de cei întristați, de cei părăsiți și de cei pe care lumea îi considera fără speranță.

El a redat vederea orbilor, a ridicat pe cei paralizați, a curățit leproșii, a vindecat suflete zdrobite și, mai presus de toate, a arătat că niciun om nu este uitat înaintea lui Dumnezeu.

De aceea, participarea la Sfântul Maslu nu este o simplă prezență la o slujbă și nici un gest exterior. Este o apropiere de Hristos Cel viu, cu toate durerile, fricile, neputințele, păcatele și grijile noastre.

Uneori Dumnezeu dăruiește vindecarea trupului. Alteori dăruiește omului puterea de a purta o încercare pe care, omenește, credea că nu o poate duce. Alteori schimbă mai întâi sufletul, vindecând răni mai adânci decât cele ale trupului.

De aceea, adevărata vindecare pe care o cerem prin Sfântul Maslu înseamnă mai mult decât simpla dispariție a unei boli. Înseamnă restabilirea omului în legătura sa cu Dumnezeu.

Untdelemnul – semnul milei lui Dumnezeu

În cadrul Tainei Sfântului Maslu, preoții binecuvântează untdelemnul și îi ung pe credincioși în semnul Sfintei Cruci. Din cele mai vechi timpuri, untdelemnul a fost semn al vindecării, al mângâierii și al milei.

Dar untdelemnul Sfântului Maslu nu trebuie privit în afara rugăciunii Bisericii. Puterea nu vine din materia untdelemnului în sine, ci din harul lui Dumnezeu, Care lucrează prin rugăciunea Bisericii și prin credința omului.

De șapte ori se citesc Apostolul și Sfânta Evanghelie, de șapte ori se rostesc rugăciuni de vindecare și de iertare, iar credincioșii sunt unși cu untdelemnul binecuvântat. Numărul șapte, atât de prezent în Sfânta Scriptură, arată plinătatea lucrării lui Dumnezeu.

Prin fiecare Evanghelie citită ni se amintește că Hristos este aproape. Prin fiecare rugăciune ni se amintește că mila lui Dumnezeu este mai mare decât neputințele noastre. Prin fiecare ungere ni se amintește că omul nu este numai trup și nici numai suflet, ci o ființă întreagă chemată la comuniune cu Dumnezeu.

Maslul este și chemare la pocăință

Există o legătură profundă între vindecarea sufletească și pocăință. Păcatul nu trebuie înțeles doar ca încălcarea unei reguli, ci ca o rană adusă sufletului și legăturii noastre cu Dumnezeu.

Mânia, ura, invidia, neiertarea, mândria, judecarea aproapelui, lipsa iubirii, deznădejdea sau nepăsarea față de viața duhovnicească pot lăsa în noi răni pe care uneori nici nu le mai observăm. De aceea, Sfântul Maslu este și o chemare la cercetarea inimii.

Nu este suficient să spunem doar: „Doamne, vindecă-mi trupul!” Ci să avem curajul să rostim și: „Doamne, vindecă-mi sufletul. Vindecă ceea ce eu nu pot vindeca singur. Curățește ceea ce eu am murdărit. Îndreaptă ceea ce eu am stricat. Dă-mi puterea să iert, să iubesc, să mă pocăiesc și să încep din nou.”

Poate cea mai mare minune nu este întotdeauna aceea că omul pleacă fără boala cu care a venit. Uneori cea mai mare minune este că pleacă cu pace. Că omul care a venit tulburat pleacă liniștit, cel care a venit fără speranță începe să nădăjduiască, cel care nu putea ierta găsește puterea de a ierta, iar cel care se simțea singur înțelege că Dumnezeu nu l-a părăsit.

Să nu-L căutăm pe Dumnezeu doar atunci când ne doare

Suferința îl face adesea pe om să privească mai atent spre cer. Atunci când suntem sănătoși, când lucrurile merg bine, când avem putere și siguranță, putem uita foarte ușor de Dumnezeu. Dar când apare boala, când vine o veste grea, când pierdem pe cineva drag sau când o încercare ne depășește, multe dintre lucrurile pe care le consideram importante își pierd dintr-odată valoarea.

Rămân întrebările adevărate: Unde este Dumnezeu în viața mea? Cum mi-am trăit zilele? Am iubit? Am iertat? Am făcut binele pe care puteam să-l fac? Mi-am amintit că viața aceasta nu este veșnică?

Sfântul Maslu ne ajută să privim dincolo de zgomotul lumii și să ne întoarcem către ceea ce este cu adevărat important. Dar Dumnezeu nu trebuie căutat numai în necaz. El nu dorește doar lacrimile noastre din vremea suferinței, ci întreaga noastră viață, întreaga noastră inimă.

Rugăciunea unora pentru alții

Unul dintre cele mai frumoase lucruri ale acestei Taine este faptul că nu ne rugăm singuri. Biserica se roagă împreună. Preoții se roagă pentru credincioși. Credincioșii se roagă unii pentru alții. Cei sănătoși pentru cei bolnavi. Părinții pentru copii, copiii pentru părinți, prietenii pentru prieteni.

Aceasta este frumusețea Bisericii: nimeni nu trebuie să sufere singur. În fața lui Dumnezeu nu suntem oameni izolați, ci mădulare ale aceluiași Trup al lui Hristos. Atunci când unul suferă, ceilalți se roagă. Atunci când unul cade, ceilalți îl ridică. Atunci când unul nu mai poate rosti nicio rugăciune, Biserica se roagă pentru el.

Credință și smerenie

Credința adevărată nu înseamnă să-I spunem lui Dumnezeu ce trebuie să facă. Credința înseamnă să ne așezăm viața în mâinile Lui și să spunem: „Facă-se voia Ta.” Cerem vindecare, sănătate, ajutor și izbăvire din necazuri. Dar, mai presus de toate, Îi cerem lui Dumnezeu să nu ne lase să ne pierdem sufletul.

Pentru că un trup sănătos nu este de ajuns dacă sufletul este departe de Dumnezeu. Iar omul care Îl are pe Dumnezeu poate găsi lumină chiar și în mijlocul unei încercări grele. Sfinții Bisericii nu au fost oameni lipsiți de boli și necazuri, dar în mijlocul lor au descoperit pacea lui Hristos.

„Doamne, Tu știi durerea mea…”

Fiecare om care vine la Sfântul Maslu poartă o poveste pe care ceilalți poate nu o cunosc: un diagnostic, o teamă, o familie aflată în încercare, un copil pentru care se roagă, un părinte bolnav, o durere sufletească, o despărțire, o nedreptate sau o neliniște care nu îi mai dă pace.

Înaintea lui Dumnezeu nu trebuie să ascundem nimic. Putem spune simplu: „Doamne, Tu știi durerea mea. Tu știi ceea ce eu nu pot spune oamenilor. Tu știi de ce mi-e frică, ce mă apasă și ce îmi lipsește. Nu mă lăsa singur. Vindecă-mă după voia Ta și dă-mi puterea să merg mai departe.”

Uneori o asemenea rugăciune spusă din adâncul inimii poate fi începutul unei adevărate schimbări.

După Sfântul Maslu

Taina nu se încheie odată cu ultima rugăciune și cu ieșirea din biserică. Ar fi trist să participăm la Sfântul Maslu, să fim unși cu untdelemn sfințit, să ascultăm Evangheliile și rugăciunile, iar apoi să ne întoarcem la aceeași răutate, la aceeași neiertare, la aceleași judecăți și la aceeași nepăsare.

Harul primit ne cheamă și la schimbarea vieții. Dacă am cerut milă, să fim și noi milostivi. Dacă am cerut iertare, să învățăm să iertăm. Dacă am cerut vindecare, să nu mai rănim prin cuvintele și faptele noastre. Dacă am cerut lumină, să încercăm să devenim și noi lumină pentru cineva.

Poate există lângă noi un om singur căruia nu i-am mai dat un telefon. Poate există cineva cu care nu mai vorbim din mândrie. Poate există un bolnav pe care îl putem cerceta. Poate există un om pe care îl putem ajuta fără să afle nimeni. Atunci rugăciunea noastră începe cu adevărat să rodească.

Nădejdea creștinului

Creștinul nu este omul care nu trece prin suferință. Creștinul este omul care știe că suferința nu are ultimul cuvânt. Ultimul cuvânt Îl are Hristos. Dincolo de boală este vindecarea. Dincolo de păcat este iertarea. Dincolo de cădere este ridicarea. Dincolo de moarte este Învierea.

De aceea, Sfântul Maslu este o Taină a nădejdii. Slujba săvârșită în această seară la Schitul Ciobănoaia ne-a reamintit tuturor că, oricât de grea ar fi o încercare, omul care se întoarce către Dumnezeu nu este niciodată lipsit de speranță.

Fie ca rugăciunile înălțate, Evangheliile rostite și ungerea cu untdelemnul binecuvântat să aducă rod în sufletele tuturor celor care au participat și ale celor pomeniți în rugăciune. Fie ca cei bolnavi să primească întărire și vindecare după voia lui Dumnezeu, cei întristați să afle mângâiere, cei tulburați să primească pace, iar cei împovărați de încercările vieții să simtă că nu sunt singuri.

Și mai ales, să nu uităm după această seară că Dumnezeu rămâne aproape de om nu doar în ceasul suferinței, ci în fiecare clipă a vieții sale.

Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, caută cu milostivire spre robii Tăi. Vindecă rănile cele văzute și nevăzute, întărește pe cei bolnavi, mângâie pe cei întristați, ridică pe cei căzuți și dăruiește tuturor pace, pocăință, sănătate sufletească și trupească și nădejde neclintită în mila Ta.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.